Florin Cârciumaru: „ Aurel Popescu va câștiga alegerile de duminică”

Fostul primar al municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, a declarat că Aurel Popescu, candidatul din partea PSD, va fi noul edil al orașului, în urma alegerilor de duminică. Senatorul consideră că sondajul apărut în presă nu este credibil și că a fost doar o strategie de a mobiliza liberalii în timpul campaniei electorale.
„Eu văd lucrurile destul de clar. Analizând modul de desfășurare și organizare a campaniei dusă de Aurel Popescu și organizația PSD Gorj, PSD va fi la conducerea Primăriei Târgu Jiu”, a declarat fostul edil, Florin Cârciumaru.
Senatorul a menționat că duminică va fi în Târgu-Jiu pentru a urmări modul de desfășurarea a votului, fiind convins că se vor face anumite lucruri care nu sunt în concordanță cu legea. Cârciumaru și-a exprimat încrederea totală în Aurel Popescu.

„Când am plecat ca senator am avut încredere că dumnealui  va putea conduce Municipiul. Nu am ce să-i reproșez”, a mai afirmat Cârciumaru.
Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Cosmin Popescu împărtășește, la rândul său, convingerile fostului primar, susținând că Aurel Popescu va ocupa scaunul de primar al Municipiului Tg.Jiu.

Sursa:www.gorj-domino.ro