Mihai Weber rupe tăcerea: Vor să despartă PSD Gorj

Tensiunile interne, generate de pierderea alegerilor parțiale pentru Primăria Municipiului Tg-Jiu și moțiunea de cenzură pentru demiterea propriului guvern, l-au determinat pe preşedintele executiv al PSD Gorj, Mihai Weber, să lămurească situația actuală din interiorul organizației politice.
Liderul executiv PSD a transmis un comunicat presei, în cadrul căruia a subliniat că organizația PSD Gorj se menține unită, în ciuda atacurilor lansate “de unii colegi de-ai noștri”.
Totodată, Mihai Weber a a mai precizat, într-o manieră optimistă, că ascensiunea partidului PSD se datorează capacității membrilor de a lucra în echipă, fără a-și atribui merite individuale.

“Afirm foarte clar că nu am nimic personal cu niciun membru al organizației PSD și nici nu am fost în spatele sancțiunilor pe care unii colegi de-ai noștri le-au primit în ultima perioadă. Nu sunt membru al Comitetului Executiv al PSD și toate aceste decizii s-au adoptat în acest for de conducere, prin vot. Le amintesc colegilor mei că aceste decizii s-au adoptat în unanimitate de un for din care fac parte președinții tuturor organizațiilor din țară. A veni acum să acuzi un membru sau altul, nu denotă decât faptul că se urmărește compromiterea unor persoane din conducerea PSD prin lansarea pe piață a unor acuze mincinoase, denaturând faptele și creând confuzie în rândul membrilor PSD”, a declarat președintele executiv PSD Gorj, Mihai Weber, potrivit igj.ro.
În încheiere, politicianul a reamintit că va contribui cu toate resursele de care dispune pentru a construi o organizație puternică, capabilă să câștige toate “bătăliile electorale” din viitor.